Server 1

Server 2

Pana sa vad "The Reader” traisem cu impresia frustranta ca genele de englezoaica o tin pe Kate Winslet in frau si-o impiedica sa transpara altfel pe ecran decat ca femeie manata de forta interioara si/sau creier. Iata de ce, cred eu, Academia a considerat, pe buna dreptate, ca rolul Hanna Schmitz e mai cu mot de Oscar decat ce-a facut Kate in "Revolutionary Road": puterea intrinseca de Femeie, atat de proprie actritei, e stantata adanc in "RR”, unde Kate verbalizeaza nervos, dar elocvent, tot ce Julianne Moore si January Jones indura tacit in suburbia americana conformista din "The Hours” si, respectiv, "Mad Men”. Ca Hanna, in schimb, Kate isi sparge tiparul si se infunda intr-o alta tipologie feminina, una daca nu mai putin puternica – i-ar fi fost total peste mana – cu siguranta mai putin cerebrala.

Dar asta nu inseamna ca persoana creata de Kate in "The Reader” merita reducerea la profilul simplist al unei nescolite cu inteligenta nativa. Cand ne cad pentru prima oara ochii pe ea, Hanna pare plamadita dintr-o bucata, animata intr-un valvoi de-activitate de sangele germanic din vene. Kate ii imprima in miscari o siguranta neafectata, din topor, si o indulceste doar marginal cand intra in scena idila verana cu adolescentul Michael. Pe mare parte din traseul filmului, si anume pe parcursul initierii lui erotice dirijate de mai experimentata Hanna, ea tine cu dintii la un aer feroce, de tigroaica aproape. Fara a fi neaparat maternala fata de baiat, o simtim stapana, pe situatie, pe sine, poate cu prea-dinadinsul nevoii de a compensa o lipsa – analfabetismul, handicapul ei secret care da fir rosu filmului. De aceea atitudinea bulversant de inconstienta a personajului, luarea unei pozitii grotesti, condamnabile intr-un mod atat de flagrant, in inima masinariei hitleriste – ne socheaza, venind de la "eroina” povestii.

Oscarul, BAFTA-ul, Globul de Aur – toate aduna praf acum in vitrina lui Kate gratie unui foraj adanc intr-un intuneric uman caruia i-a dibuit o explicatie in superficialitate, mai curand decat in profunzime. Pentru ca, brusc, miopia lui Hanna, vizibila din plin si-n plen abia la procesul contra criminalilor nazisti, ne apare ca singurul ei stalp de sustinere: in boxa, dand marturie, lui Hanna i se risipeste fatada bine pusa la punct in virtutea mascarii unui complex, caci acum ne dam seama cat de alterata ii este perspectiva generala, prin filtrul specificului personal, deficitar. Kate joaca momentul fara urma de indoiala-n fata evidentului, pastrand-o pe Hanna intr-o confuzie pe atat de revoltatoare pe cat e revelatoare – apropo de caracterele maleabile din SS-ul subordonat insasi ideii de lant ierarhic.

In coltul opus se afla Michael (interpretat de David Kross, in flashback-uri, si Ralph Fiennes, in povestea-rama, ambii desavarsiti in executiile complementare): constient pe de-o parte de revolutiile sale interioare si, pe de alta, de cele ale Istoriei pe care o observa in timp real, el se zbate in dileme interioare cu care Hanna, abandonandu-se clipei sau refuzand retrospectiva, nu se confrunta. Fereastra intens subiectiva prin care se scurge lina cronologica, predominant punctul lui de vedere, se cere a fi simultan hubloul unui avocat care judeca la rece "crime impotriva umanitatii” (ca sa folosim jargonul). Iar alegerea lui Michael de a se inchide ermetic in fata suvoiului de sentimente potential distrugatoare carierei sale se dovedeste a fi turnura-cheie catre maturitate – o etapa interpretata cu finetea si retinerea binecunoscute la Fiennes. Masura angajamentului sau in "tabara” asta a Justitiei, a adevarului servit crud, o percepem cu ocazia ciocnirii finale dintre Michael si Hanna – cand nevoia lui ca ea sa fi "invatat” ceva, ceva mai mult decat alfabetul, sapa definitiv prapastia dintre ei.

Desigur, sinuciderii lui Hanna ii putem gasi justificari subtile, balsamice pentru cei care jinduiesc dupa o etica universala ce-ar sufoca raufacatorii in remuscari – si, judecand dupa incheierea trasata in tonuri reparatoare, poate ca intentia scriitorului Schlink si a scenaristului David Hare a fost intr-adevar sa ne convinga de vina coplesitoare careia i s-ar fi predat Hanna la sfarsit. Insa eu voi face abstractie de asemenea rationalizari frumos impachetate pentru a lauda realismul cutremurator al filmului, care-i castiga 8 stele si jumatate la epolet.